Muzeul de ceara
1. Incepeam o expeditie. In cautarea timpului uitat. Porneam spre origini sa-mi reconstitui identitatea. Ca un convalescent dupa o lunga amnezie . Stiam cine sunt, uitasem cine am fost. Am privit pe fereastra pamantul negru, arat, afanat de ploile recente zvantandu-se incet sub lumina blanda a soarelui. Speram ca prin brazde si razoare se ascund resturi de taina? Trecusem pe atunci tot asa, cu nasul turtit de fereastra. Semanasem ganduri pe marea campie. Nu incoltisera. Le luasera vanturile, le mancasera ciorile, putrezisera, poate nici nu ajunsesera in glodul negru, gras.
2. Timpul mi-a mancat portretul, iremediabil. Timpul cu dintii lui de sobolan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu